(1)

Banca Centrală Europeană (BCE) a aplicat Regulamentul (CE) nr. 2157/1999 al Băncii Centrale Europene (BCE/1999/4) (2) pentru a impune sancțiuni în diferitele sale domenii de competență, inclusiv, în special, pentru punerea în aplicare a politicii monetare a Uniunii, operarea sistemelor de plăți și colectarea de informații statistice.

(2)

Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului (3) împuternicește BCE să impună instituțiilor de credit pe care le supraveghează sancțiuni administrative pecuniare atunci când aceste instituții încalcă o cerință prevăzută de legislația Uniunii direct aplicabilă și sancțiuni atunci când aceste instituții încalcă regulamente sau decizii ale BCE.

(3)

BCE a adoptat Regulamentul (UE) nr. 468/2014 al Băncii Centrale Europene (BCE/2014/17) (4) pentru a detalia procedurile care guvernează exercitarea de către BCE, autoritățile naționale competente și autoritățile naționale desemnate a atribuțiilor în materie de supraveghere conferite acestora prin Regulamentul (UE) nr. 1024/2013. Regulamentul (UE) nr. 468/2014 (BCE/2014/17) cuprinde dispoziții privind procedura aplicabilă pentru impunerea de sancțiuni administrative de către BCE și autoritățile naționale competente în domeniul supravegherii.

(4)

Pentru instituirea unui regim consecvent pentru impunerea de sancțiuni de către BCE în exercitarea atribuțiilor de supraveghere conferite prin Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 și Regulamentul (UE) nr. 468/2014 (BCE/2014/17), BCE a adoptat Recomandarea BCE/2014/19 (5).

(5)

Regulamentul (CE) nr. 2157/1999 ar trebui clarificat în sensul aplicării acestuia doar cu privire la impunerea de sancțiuni de către BCE în exercitarea atribuțiilor sale de bancă centrală care nu țin de materia supravegherii, în timp ce Regulamentul (UE) nr. 468/2014 (BCE/2014/17) se aplică în ceea ce privește impunerea de sancțiuni administrative de către BCE în exercitarea atribuțiilor sale de supraveghere.

(6)

Cu ocazia detalierii normelor de procedură aplicabile în cazul inițierii și desfășurării unei proceduri de constatare a unei încălcări prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 2532/98, BCE ar trebui să țină seama de gradul de severitate al sancțiunii avute în vedere.

(7)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 2157/1999 ar trebui să fie modificat în consecință,

1.

după articolul 1 se inserează următorul articol 1a:

„Articolul 1a

Domeniu de aplicare

Prezentul regulament se aplică doar sancțiunilor care pot fi impuse de BCE în exercitarea atribuțiilor sale de bancă centrală care nu țin de materia supravegherii. Acesta nu se aplică sancțiunilor administrative care pot fi impuse de BCE în exercitarea atribuțiilor sale de supraveghere.”

2.

după articolul 1a se inserează următorul articol 1b:

„Articolul 1b

Unitatea independentă de investigare

(1)   Pentru a decide cu privire la inițierea unei proceduri de constatare a unei încălcări prevăzutela articolul 2 și exercitarea competențelor prevăzutela articolul 3, BCE înființează o unitate internă independentă de investigare (denumită în continuare «unitatea de investigare») compusă din agenți de investigare care își îndeplinesc atribuțiile de investigare independent de Comitetul executiv și Consiliul guvernatorilor și nu participă la deliberările Comitetului executiv și ale Consiliului guvernatorilor.

(2)   Atunci când BCE apreciază că există un motiv pentru a suspecta că au fost sau sunt comise una sau mai multe încălcări, Comitetul executiv este sesizat cu privire la această chestiune.

(3)   În cazul în care Comitetul executiv apreciază că sancțiunea aplicabilă ar putea depăși pragul prevăzut la articolul 10 alineatul (1), nu se aplică procedura simplificată prevăzută la articolul 10 și Comitetul executiv sesizează unitatea de investigare cu privire la această chestiune. Unitatea de investigare adoptă o decizie cu privire la inițierea sau nu a unei proceduri de constatare a unei încălcări.

(4)   Orice trimitere la BCE din articolele 2-4, articolul 5 alineatele (1)-(3) și articolul 6 este interpretată ca o trimitere la unitatea de investigare a BCE sau, când se aplică procedura simplificată prevăzută la articolul 10, ca o trimitere la Comitetul executiv.

(5)   Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere competenței băncii centrale naționale competente de a iniția o procedură de constatare a unei încălcări și de a desfășura o anchetă în conformitate cu prezentul regulament.”

3.

la articolul 2, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Față de aceeași întreprindere, pe baza acelorași fapte, nu poate fi inițiată decât o singură procedură de constatare a unei încălcări. În acest scop, nici BCE, nici banca centrală națională competentă nu adoptă o decizie privind necesitatea de a iniția sau nu procedura de constatare a unei încălcări fără să se fi informat și consultat reciproc.”

4.

la articolul 2, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3)   BCE sau banca centrală națională competentă, după caz, sunt autorizate, la cerere, să își acorde asistență reciprocă și să coopereze în cazul aplicării procedurii de constatare a unei încălcări, în special prin transmiterea oricăror informații considerate relevante.”

5.

după articolul 7 se inserează următorul articol 7a:

„Articolul 7a

Transmiterea unei propuneri către Comitetul executiv

(1)   Dacă unitatea de investigare sau banca centrală națională competentă, după caz, apreciază, după finalizarea procedurii de constatare a unei încălcări, că ar trebui impusă o sancțiune întreprinderii în cauză, aceasta va transmite Comitetului executiv o propunere prin care se constată că întreprinderea în cauză a comis o încălcare și stabilește valoarea sancțiunii care ar trebui aplicată.

(2)   Unitatea de investigare sau banca centrală națională competentă, după caz, își întemeiază propunerea numai pe faptele și obiecțiile cu privire la care întreprinderea în cauză a avut posibilitatea să transmită observații.

(3)   În cazul în care Comitetul executiv apreciază că dosarul transmis de unitatea de investigare sau banca centrală națională competentă, după caz, este incomplet, îl poate returna unității de investigare sau băncii centrale naționale competente, după caz, împreună cu o solicitare motivată de informații suplimentare.

(4)   În cazul în care Comitetul executiv, pe baza unui dosar complet, este de acord cu propunerea unității de investigare sau a băncii centrale naționale competente, după caz, de aplicare a unei sancțiuni întreprinderii în cauză, acesta adoptă o decizie în conformitate cu propunerea transmisă de unitatea de investigare sau banca centrală națională competentă.

(5)   În cazul în care Comitetul executiv, pe baza unui dosar complet, apreciază că faptele descrise în propunerea unității de investigare sau a băncii centrale naționale competente, după caz, nu par a constitui dovezi suficiente ale unei încălcări, acesta poate adopta o decizie de închidere a cazului.

(6)   În cazul în care Comitetul executiv, pe baza unui dosar complet, este de acord că întreprinderea în cauză a comis o încălcare potrivit constatării din propunerea unității de investigare sau a băncii centrale naționale competente, după caz, dar nu este de acord cu sancțiunea propusă, acesta adoptă o decizie prin care stabilește sancțiunea pe care o consideră adecvată.

(7)   În cazul în care Comitetul executiv, pe baza unui dosar complet, nu este de acord cu propunerea unității de investigare sau a băncii centrale naționale competente, după caz, dar concluzionează că întreprinderea în cauză a comis o încălcare diferită sau că propunerea unității de investigare sau a băncii centrale naționale competente, după caz, se întemeiază pe alte fapte, acesta informează întreprinderea în cauză în scris cu privire la concluziile sale și obiecțiile ridicate împotriva întreprinderii în cauză.

(8)   Comitetul executiv adoptă o decizie prin care constată dacă întreprinderea în cauză a comis sau nu o încălcare și stabilește sancțiunea care urmează a fi aplicată, dacă este cazul. Deciziile adoptate de Comitetul executiv se bazează numai pe faptele și obiecțiile cu privire la care entitatea supravegheată a avut posibilitatea să transmită observații.”