EUR-Lex Acces la dreptul Uniunii Europene

Înapoi la prima pagină EUR-Lex

Acest document este un extras de pe site-ul EUR-Lex

Document 02004D0003(01)-20150329

Text consolidat: Decizia Băncii Centrale Europene din 4 martie 2004 privind accesul public la documentele Băncii Centrale Europene (BCE/2004/3) (2004/258/CE)

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2004/258/2015-03-29

2004D0003 — RO — 29.03.2015 — 002.001


Acest document reprezintă un instrument de documentare, iar instituţiile nu îşi asumă responsabilitatea pentru conţinutul său.

►B

DECIZIA BĂNCII CENTRALE EUROPENE

din 4 martie 2004

privind accesul public la documentele Băncii Centrale Europene

(BCE/2004/3)

(2004/258/CE)

(JO L 080, 18.3.2004, p.42)

Astfel cum a fost modificat prin:

 

 

Jurnalul Oficial

  No

page

date

►M1

DECIZIA BĂNCII CENTRALE EUROPENE din 9 mai 2011

  L 158

37

16.6.2011

►M2

DECIZIA (UE) 2015/529 A BĂNCII CENTRALE EUROPENE din 21 ianuarie 2015

  L 84

64

28.3.2015




▼B

DECIZIA BĂNCII CENTRALE EUROPENE

din 4 martie 2004

privind accesul public la documentele Băncii Centrale Europene

(BCE/2004/3)

(2004/258/CE)



CONSILIUL GUVERNATORILOR BĂNCII CENTRALE EUROPENE,

având în vedere Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, în special articolul 12.3,

având în vedere Regulamentul de Procedură al Băncii Centrale Europene ( 1 ), în special articolul 23,

întrucât:

(1)

Articolul 1 al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană consacră conceptul de transparență, declarând că tratatul marchează o nouă etapă în procesul de creare a unei uniuni tot mai profunde între popoarele Europei, în cadrul căreia deciziile se iau cu respectarea deplină a principiului transparenței și cât mai aproape cu putință de cetățeni. Transparența sporește legitimitatea, eficacitatea și responsabilitatea administrației, consolidând astfel principiile democrației.

(2)

În Declarația comun ( 2 ) cu privire la Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei ( 3 ), Parlamentul European, Consiliul și Comisia solicită celorlalte instituții și organe ale Uniunii să adopte norme interne privind accesul public la documente care să țină seama de principiile și limitele stabilite de regulament. Regimul privind accesul public la documentele BCE stabilit de Decizia BCE/1998/12 din 3 noiembrie 1998 privind accesul public la documentele și la arhivele Băncii Centrale Europene ( 4 ) trebuie revizuit în mod corespunzător.

(3)

Este necesară acordarea unui acces mai larg la documentele BCE, protejând în același timp independența BCE și a băncilor centrale naționale (BCN) prevăzută la articolul 108 din tratat și la articolul 7 din Statut, precum și confidențialitatea anumitor aspecte care țin de îndeplinirea sarcinilor BCE. Pentru a asigura eficacitatea procesului de luare a deciziilor, inclusiv consultările și pregătirile interne, reuniunile organelor de decizie ale BCE sunt confidențiale, cu excepția cazului în care organul în cauză decide să facă public rezultatul deliberărilor sale.

(4)

Cu toate acestea, anumite interese publice și private trebuie să fie protejate prin intermediul excepțiilor. În afară de aceasta, BCE trebuie să protejeze integritatea bancnotelor euro ca mijloc de plată, inclusiv, dar fără a se limita la elementele de securitate împotriva falsificării, specificațiile tehnice de producție, securitatea fizică a stocurilor și transportul bancnotelor euro.

(5)

Atunci când BCN examinează cererile de acces la documentele BCE care se află în posesia lor, ele trebuie să consulte BCE pentru a asigura aplicarea deplină a prezentei decizii, cu excepția cazului în care există certitudinea că documentul poate sau nu poate fi divulgat.

(6)

Pentru a asigura un grad mai mare de transparență, BCE trebuie să acorde acces nu numai la documentele elaborate de ea, ci și la documente pe care le-a primit, respectând în același timp dreptul terților în cauză de a-și exprima pozițiile cu privire la accesul la documentele provenite de la aceștia.

(7)

Pentru a asigura respectarea bunelor practici administrative, BCE trebuie să aplice o procedură în două etape,

DECIDE:



Articolul 1

Obiect

Prezenta decizie urmărește definirea condițiilor și a limitelor în funcție de care BCE acordă acces public la documentele BCE, precum și promovarea bunelor practici administrative privind accesul public la aceste documente.

Articolul 2

Beneficiari și domeniu de aplicare

(1)  Orice cetățean al Uniunii și orice persoană fizică sau juridică rezidentă sau având sediul social într-un stat membru are drept de acces la documentele BCE, sub rezerva condițiilor și limitelor definite în prezenta decizie.

(2)  Sub rezerva acelorași condiții și limite, BCE poate acorda acces la documentele BCE oricăror persoane fizice sau juridice care nu sunt rezidente sau care nu au sediul social într-un stat membru.

(3)  Prezenta decizie nu aduce atingere drepturilor de acces public la documentele BCE care pot decurge din instrumentele de drept internațional sau din actele de punere în aplicare a acestora.

Articolul 3

Definiții

În sensul prezentei decizii:

(a) „document” și „document BCE” înseamnă orice conținut, indiferent de suport (scris pe hârtie sau stocat sub formă electronică, înregistrare audio, vizuală sau audiovizuală) elaborat sau deținut de BCE și referitor la politicile, activitățile sau deciziile sale, precum și documente provenite de la Institutul Monetar European (IME) și de la Comitetul guvernatorilor băncilor centrale ale statelor membre ale Comunității Economice Europene (Comitetul guvernatorilor);

(b) „terț” înseamnă orice persoană fizică sau juridică sau orice altă entitate externă BCE;

▼M2

(c) „autoritate națională competentă” (ANC) și „autoritate națională desemnată” (AND) au sensul stabilit în Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului ( 5 );

(d) „alte autorități și organisme relevante” înseamnă autoritățile și organismele naționale, instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii, organizațiile internaționale, autoritățile de supraveghere și administrațiile din țări terțe relevante.

▼B

Articolul 4

Excepții

(1)  BCE refuză accesul la un document în cazul în care divulgarea informațiiilor ar aduce atingere protecției:

(a) interesului public, în ceea ce privește:

▼M2

 confidențialitatea deliberărilor organelor de decizie ale BCE, ale Consiliului de supraveghere și ale altor organisme instituite în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1024/2013;

▼B

 politica financiară, monetară sau economică a ►M1  Uniunii ◄ sau a unui stat membru;

 situația financiară a BCE sau a BCN;

 protejarea integrității bancnotelor euro;

 securitatea publică;

 relațiile internaționale financiare, monetare sau economice;

▼M1

 stabilitatea sistemului financiar în cadrul Uniunii sau într-un stat membru;

▼M2

 politica Uniunii sau a unui stat membru cu privire la supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a altor instituții financiare;

 scopul inspecțiilor efectuate în scopuri de supraveghere;

 soliditatea și securitatea infrastructurilor piețelor financiare, mecanismelor de plată sau ale furnizorilor de servicii de plată;

▼B

(b) vieții private și integrității individului, în special în conformitate cu legislația ►M1  Uniunii ◄ privind protecția datelor cu caracter personal;

(c) confidențialității informațiilor protejate ca atare în temeiul dreptului ►M1  Uniunii ◄ .

(2)  BCE refuză accesul la un document în cazul în care divulgarea informațiilor ar aduce atingere protecției:

 intereselor comerciale ale unei persoane fizice sau juridice, inclusiv în ceea ce privește proprietatea intelectuală;

 procedurilor judiciare și consultanței juridice;

 obiectivelor inspecțiilor, anchetelor și lucrărilor de audit,

cu excepția cazului în care un interes public superior justifică divulgarea informațiilor în cauză.

▼M2

(3)  Accesul la un document redactat sau primit de BCE pentru uz intern ca parte a deliberărilor și consultărilor preliminare din cadrul BCE, sau pentru schimburile de opinii între BCE și BCN, ANC sau AND, este refuzat chiar după ce decizia a fost luată, cu excepția cazului în care un interes public superior justifică divulgarea.

Accesul la documente care reflectă schimbul de opinii între BCE și alte autorități și organisme relevante este refuzat chiar după ce decizia a fost luată, dacă divulgarea documentului ar submina în mod substanțial eficacitatea cu care BCE își îndeplinește atribuțiile, cu excepția cazului în care un interes public superior justifică divulgarea.

▼B

(4)  În ceea ce privește documentele terților, BCE consultă terțul în cauză pentru a determina dacă se aplică o excepție prevăzută de prezentul articol, cu excepția cazului în care există certitudinea că documentul trebuie sau nu trebuie divulgat.

▼M1

În ceea ce privește cererile de acces la documentele Comitetului european pentru risc sistemic, se aplică Decizia CERS/2011/5 a Comitetului european pentru risc sistemic din 3 iunie 2011 privind accesul public la documentele Comitetului european pentru risc sistemic ( 6 ), adoptată în baza articolului 7 din Regulamentul (UE) nr. 1096/2010 al Consiliului din 17 noiembrie 2010 privind acordarea unor competențe specifice Băncii Centrale Europene referitoare la funcționarea Comitetului european pentru risc sistemic ( 7 ).

▼B

(5)  În cazul în care oricare dintre excepții se referă doar la părți din documentul solicitat , celelalte părți ale documentului se divulgă.

(6)  Excepțiile prevăzute de prezentul articol se aplică doar pe perioada în care protecția se justifică pe baza conținutului documentului. Excepțiile se pot aplica pe o perioadă maximă de 30 de ani, cu excepția cazului în care există prevederi contrare specifice ale Consiliului guvernatorilor BCE. În cazul documentelor care cad sub incidența excepțiilor privind viața privată sau interesele comerciale, excepțiile pot continua să se aplice și după această perioadă.

Articolul 5

Documente aflate în posesia BCN

Documentele care se află în posesia unei BCN și care au fost elaborate de BCE, precum și documentele provenite de la IME sau de la Comitetul guvernatorilor pot fi divulgate de BCN doar sub rezerva consultării prealabile a BCE în ceea ce privește nivelul de acces, cu excepția cazului în care există certitudinea că documentul trebuie său nu trebuie divulgat.

Ca alternativă, BCN pot trimite cererea la BCE.

Articolul 6

Cereri de acces

(1)  Cererea de acces la un document se adresează către BCE ( 8 ) în scris, inclusiv în format electronic, într-una din limbile oficiale ale Uniunii și într-un mod suficient de precis pentru a permite BCE să identifice documentul în cauză. Solicitantul nu este obligat să declare motivele cererii sale.

(2)  În cazul în care o cerere nu este suficient de precisă, BCE invită solicitantul să o clarifice și oferă asistență în acest scop.

(3)  În cazul unei cereri privind un document foarte lung sau un număr foarte mare de documente, BCE se poate consulta informal cu solicitantul pentru a identifica o soluție echitabilă.

Articolul 7

Examinarea cererilor inițiale

(1)  Cererile de acces la un document se examinează cu promptitudine. Solicitantului i se trimite o confirmare de primire. În termen de 20 de zile lucrătoare de la data primirii cererii sau de la primirea clarificărilor solicitate în conformitate cu articolul 6 alineatul (2), ►M2  directorul general al Direcției secretariat ◄ din BCE fie acordă accesul la documentul solicitat și îl furnizează în conformitate cu articolul 9, fie comunică în scris motivele refuzului total sau parțial și informează solicitantul cu privire la dreptul său de a prezenta o cerere de confirmare în conformitate cu alineatul (2).

(2)  În cazul unui refuz total sau parțial, solicitantul poate depune, în termen de 20 de zile lucrătoare de la data primirii răspunsului din partea BCE, o cerere de confirmare prin care solicită Comitetului executiv al BCE să revizuiască poziția acesteia. În afară de aceasta, absența unui răspuns din partea BCE în termenul stabilit de 20 de zile lucrătoare pentru examinarea cererii inițiale dă solicitantului dreptul de a înainta o cerere de confirmare.

(3)  În cazuri excepționale, de exemplu în cazul unei cereri privind un document foarte lung sau un număr foarte mare de documente, sau în cazul în care este necesară consultarea unui terț, BCE poate prelungi termenul prevăzut la alineatul (1) cu 20 de zile lucrătoare, cu condiția informării în prealabil a solicitantului și a furnizării unei justificări detaliate.

(4)  Alineatul (1) nu se aplică în cazul unor cereri excesive sau nerezonabile, în special în cazul în care aceste cereri au caracter repetitiv.

Articolul 8

Examinarea cererilor de confirmare

(1)  Cererile de confirmare se examinează cu promptitudine. În termen de 20 de zile lucrătoare de la data primirii cererii, Comitetul executiv fie acordă acces la documentul solicitat și îl furnizează în conformitate cu articolul 9, fie comunică în scris motivele refuzului total sau parțial. În cazul unui refuz total sau parțial, BCE informează solicitantul cu privire la căile de acțiune de care dispune în conformitate cu articolele ►M1  263 și 228 ◄ din tratat.

(2)  În cazuri excepționale, de exemplu în cazul unei cereri privind un document foarte lung sau un număr foarte mare de documente, BCE poate prelungi termenul prevăzut la alineatul (1) cu 20 de zile lucrătoare, cu condiția informării în prealabil a solicitantului și a furnizării unei justificări detaliate.

(3)  Absența unui răspuns din partea BCE în termenul stabilit este considerată răspuns negativ și dă dreptul solicitantului de a introduce o acțiune în justiție și/sau de a înainta o plângere Ombudsmanului European, în temeiul articolelor ►M1  263 ◄ și, respectiv, ►M1  228 ◄ din tratat.

Articolul 9

Accesul în urma unei cereri

(1)  Solicitanții pot consulta documentele pentru care BCE a autorizat accesul fie la fața locului, fie prin eliberarea unei copii, inclusiv, după caz, a unei copii electronice. Costurile legate de realizarea și trimiterea copiilor pot fi imputate solicitantului. Acestea nu pot depăși costurile reale de realizare și trimitere a copiilor. Consultarea la fața locului, copiile care nu depășesc 20 de pagini A4, precum și accesul direct sub formă electronică sunt gratuite.

(2)  În cazul în care un document a fost deja divulgat de BCE și este ușor accesibil, BCE își poate îndeplini obligația de a acorda acces la documentul respectiv prin informarea solicitantului cu privire la mijloacele de obținere a documentului solicitat.

(3)  Documentele sunt furnizate într-o versiune și un format existent (inclusiv format electronic sau alt format), în funcție de preferința solicitantului.

Articolul 10

Reproducerea documentelor

(1)  Documentele furnizate în conformitate cu prezenta decizie nu pot fi reproduse și utilizate în scopuri comerciale fără o autorizare specifică și prealabilă din partea BCE. BCE poate refuza o astfel de autorizare fără să își motiveze decizia.

(2)  Prezenta decizie nu aduce atingere normelor în vigoare în domeniul drepturilor de autor care pot limita dreptul unui terț de a reproduce sau utiliza documentele divulgate.

Articolul 11

Dispoziții finale

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Decizia BCE/1998/12 se abrogă.



( 1 ) Decizia BCE/2004/2 din 19 februarie 2004 de adoptare a Regulamentului de procedură al Băncii Centrale Europene. JO L 80, 18.3.2004, p. 33.

( 2 ) JO L 173, 27.6.2001, p. 5.

( 3 ) JO L 145, 31.5.2001, p. 43.

( 4 ) JO L 110, 28.4.1999, p. 30.

( 5 ) Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului din 15 octombrie 2013 de conferire a unor atribuții specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit (JO L 287, 29.10.2013, p. 63).

( 6 ) JO C 176, 16.6.2011, p. 3.

( 7 ) JO L 331, 15.12.2010, p. 162.

( 8 ) Adresată Băncii Centrale Europene, Direcția Secretariat, Kaiserstrasse 29, D-60311 Frankfurt pe Main. Fax: + 49 (69) 1344 6170. E-mail: ecb.secretariat@ecb.int

Sus