Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de

Cooperarea la nivel european

BCE este o instituție a UE; totuși, date fiind independența și responsabilitățile sale specifice, aceasta deține un loc special în cadrul instituțional al UE.

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) conferă BCE un mandat clar, respectiv menținerea stabilității prețurilor, precum și o serie de alte misiuni. În vederea îndeplinirii mandatului și a misiunilor încredințate, Tratatul acordă BCE independență totală față de ingerința factorului politic.

Independența BCE și competența sa exclusivă în ceea ce privește definirea și conduita politicii monetare au implicații asupra naturii relațiilor dintre BCE și alte organisme de decizie, care nu pot depăși limitele unui dialog fără caracter obligatoriu. Totodată, cerințele privind asumarea răspunderii definite în Tratat asigură faptul că BCE își asumă responsabilitatea deplină pentru acțiunile sale în fața cetățenilor UE și a reprezentanților aleși ai acestora.

Relațiile cu instituțiile europene

Dialogul purtat de BCE cu alți factori de decizie și cu partenerii sociali îi oferă acesteia posibilitatea de a obține informații și indicii și de a explica deciziile sale de politică monetară, permițând totodată contrapărților o mai bună înțelegere a măsurilor BCE și a modului în care propriile lor acțiuni influențează procesul de formare a prețurilor. Această interacțiune sporește fluxul de informații, favorizează înțelegerea reciprocă a opiniilor fiecărei părți privind politicile și permite un dialog pe teme de interes comun, cu respectarea în totalitate a responsabilităților fiecăruia.

În acest scop, BCE menține relații cu următoarele instituții europene:

Parlamentul European

Independența BCE este însoțită de obligații proporționale de asumare a responsabilității și de raportare, care permit controlul democratic al măsurilor pe care le adoptă pentru îndeplinirea mandatului său, astfel cum se prevede în Tratate. BCE explică cetățenilor UE și reprezentanților aleși ai acestora deciziile pe care le adoptă și motivele care stau la baza acestor decizii. Parlamentul European, ai cărui membri sunt aleși prin vot direct de cetățenii europeni, deține un rol primordial în responsabilizarea BCE. Informații mai detaliate privind respectarea de către BCE a obligațiilor de asumare a responsabilității pot fi consultate într-o secțiune specială. Președintele Consiliului de supraveghere participă la audieri publice și schimburi de opinii cu Parlamentul European pe teme legate de supraveghere în cadrul asumării de către BCE a responsabilității pentru supravegherea bancară. Parlamentul European este, de asemenea, implicat în procedura de numire a membrilor Comitetului executiv al BCE, precum și a președintelui și vicepreședintelui Consiliului de supraveghere al BCE prin emiterea unui aviz privind candidații recomandați de Consiliul UE.

Consiliul European, Consiliul UE și Eurogrupul

Președinta BCE este invitată să participe la reuniunile Consiliului UE ori de câte ori sunt dezbătute aspecte referitoare la obiectivele și misiunile SEBC, astfel cum se prevede la articolul 284 din Tratat. În general, aceste dezbateri au loc în cadrul Consiliului ECOFIN, care este format din miniștrii economiei și finanțelor din toate statele membre ale UE. În plus, președinta BCE este invitată periodic la ședințele Eurogrupului, respectiv la întâlnirile informale lunare ale miniștrilor finanțelor din zona euro. Președintele Consiliului de supraveghere participă la unele ședințe ale Eurogrupului în vederea unor schimburi de opinii pe teme legate de supraveghere în cadrul asumării de către BCE a responsabilității pentru supravegherea bancară.

BCE ia parte, de asemenea, la ședințele organismelor care pregătesc reuniunile menționate anterior. În schimb, Tratatul stabilește că factorii de decizie la nivelul UE pot asista, fără drept de vot, la ședințele Consiliului guvernatorilor BCE.

Comisia Europeană

Un alt partener esențial al BCE este Comisia Europeană, care reprezintă gardianul Tratatelor UE și inițiatorul legislației europene. Dialogul dintre Comisia Europeană și BCE prezintă o relevanță deosebită, având în vedere rolul acestei instituții în coordonarea politicilor economice și atribuțiile sale referitoare la Uniunea Economică și Monetară. În ceea ce privește legislația, îndeosebi legislația financiară, BCE este consultată periodic cu privire la propunerile legislative sau alte inițiative ale Comisiei. Un membru al Comisiei poate participa la ședințele Consiliului guvernatorilor BCE, dar fără drept de vot. În contextul reuniunilor menționate ale organismelor UE și ale zonei euro la care participă atât Comisia, cât și BCE, au loc și alte contacte.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene și Curtea de Conturi Europeană

Similar tuturor celorlalte instituții ale UE, BCE se află sub incidența hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene.

De asemenea, în Statutul SEBC și al BCE sunt prevăzute două paliere de control extern efectuat de auditori. Pe de o parte, este desemnat un auditor extern independent care să auditeze conturile anuale ale BCE. Pe de altă parte, Curtea de Conturi Europeană analizează eficiența operațională a administrării BCE. Totodată, BCE intră în domeniul de aplicare a dispozitivului de luptă antifraudă al UE.

Alte autorități și instituții financiare ale UE

BCE menține relații strânse cu diverse autorități ale UE din sfera sa de competență. În mod deosebit, BCE cooperează îndeaproape cu autoritățile care fac parte din Sistemul european de supraveghere financiară (SESF), care include cele trei autorități europene de supraveghere (AES) microprudențiale și Comitetul european pentru risc sistemic (CERS). BCE asigură secretariatul CERS și oferă sprijin analitic, administrativ și logistic. În domeniul rezoluției bancare, BCE menține relații de lucru strânse cu Comitetul unic de rezoluție. În cadrul rolului său de monitorizare a implementării programelor de ajustare macroeconomică pentru statele membre care necesită sprijin financiar, BCE colaborează, de asemenea, cu Mecanismul European de Stabilitate (MES).

Partenerii sociali din UE

BCE se reunește cu partenerii sociali din UE în cadrul dialogului macroeconomic, inițiat de Consiliul European în luna iunie 1999. Acest dialog permite BCE să explice orientarea politicii sale monetare și, astfel, să contribuie la ancorarea anticipațiilor privind inflația, precum și să obțină informații direct de la partenerii sociali cu privire la aspecte de interes comun.

În plus, în privința misiunilor pentru care BCE deține competențe comune cu alte instituții sau organisme ale UE (de exemplu, în domeniul statistic), Tratatul prevede în mod explicit colaborarea BCE cu instituțiile sau organismele respective. BCE emite, de asemenea, avize cu privire la proiectele de legislație națională și a UE care prezintă relevanță pentru SEBC (avizele BCE) și poate prezenta propuneri de acte legislative ale UE sau, în cazuri specifice, poate acționa în calitate de organ legislativ al UE.

Toate paginile din această secțiune