Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de

Decizii adoptate de Consiliul guvernatorilor BCE (altele decât deciziile de stabilire a ratelor dobânzilor)

Decembrie 2013

EMBARGO

EMBARGO până la data de 20 decembrie 2013, ora 15.00 (ora Europei Centrale)

Operaţiuni de piaţă

Orientare privind administrarea activelor din rezervele valutare ale BCE

La data de 28 noiembrie 2013, Consiliul guvernatorilor a adoptat Orientarea BCE/2013/45 de modificare a Orientării BCE/2008/5 privind administrarea activelor din rezervele valutare ale Băncii Centrale Europene de către băncile centrale naționale, precum și documentația juridică aferentă operațiunilor având ca obiect aceste active. Orientarea modificată prevede că o BCN din zona euro poate solicita BCE sau uneia sau mai multor BCN din zona euro să îşi asume anumite atribuţii în numele său, aferente administrării operaţionale a activelor din rezervele valutare transferate la BCE. Orientarea va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi pe website-ul BCE.

Revizuirea anuală a listei pieţelor nereglementate acceptate şi a emitenţilor clasificaţi ca agenţii

La data de 12 decembrie 2013, Consiliul guvernatorilor a luat notă de revizuirea anuală a listei pieţelor nereglementate acceptate pentru activele eligibile drept garanţii în operaţiunile de politică monetară ale Eurosistemului, care rămâne nemodificată faţă de revizuirea anterioară. De asemenea, Consiliul guvernatorilor a aprobat clasificarea ca agenţii a Agence centrale des organismes de sécurité sociale (ACOSS), Union nationale interprofessionnelle pour l'emploi dans l'industrie et le commerce (UNEDIC) şi Société de financement de l'économie française (SFEF). Prin urmare, instrumentele de îndatorare emise de aceşti trei emitenţi se vor încadra în categoria II de marje ( haircuts) ale activelor eligibile drept garanţii pentru operaţiunile de creditare ale Eurosistemului. Lista actualizată a pieţelor nereglementate acceptate de către BCE şi a emitenţilor clasificaţi de BCE ca agenţii este disponibilă pe website-ul BCE.

Sisteme de plăţi şi infrastructura pieţei

Crearea Consiliului privind plăţile de mică valoare în euro

La data de 18 decembrie 2013, Consiliul guvernatorilor a aprobat crearea Consiliului privind plăţile de mică valoare în euro ( Euro Retail Payments Board – ERPB). Această nouă entitate, care înlocuieşte Consiliul zonei unice de plăţi în euro ( Single Euro Payments Area – SEPA), va contribui la stimularea dezvoltării unei pieţe integrate, inovatoare şi competitive pentru plăţile de mică valoare efectuate în euro în Uniunea Europeană. ERPB va fi alcătuit din reprezentanţi atât pe partea de cerere, cât şi pe cea de ofertă a pieţei europene pentru serviciile de plăţi de mică valoare în euro şi va fi prezidat de BCE. Mandatul ERPB, însoţit de un comunicat de presă pe aceeaşi temă, este disponibil pe website-ul BCE.

Avize privind acte juridice

Avizul BCE cu privire la schimbări ale competenţelor decizionale în cadrul Central Bank of Cyprus

La data de 22 noiembrie 2013, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2013/78, la solicitarea preşedintelui Camerei Reprezentanţilor din Republica Cipru.

Avizul BCE cu privire la cerinţele privind rezervele minime obligatorii ale instituţiilor de credit din Lituania

La data de 22 noiembrie 2013, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2013/79, la solicitarea Lietuvos bankas.

Avizul BCE cu privire la măsuri de stabilizare şi Fondul de garantare a depozitelor în România

La data de 25 noiembrie 2013, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2013/80, la solicitarea Băncii Naţionale a României.

Avizul BCE cu privire la autorizarea, reglementarea şi supravegherea instituţiilor de credit cooperatiste în Cipru

La data de 26 noiembrie 2013, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2013/81, la solicitarea ministrului finanţelor din Republica Cipru.

Avizul BCE cu privire la supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi supravegherea macroprudenţială în Finlanda

La data de 2 decembrie 2013, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2013/82, la solicitarea Ministerului Finanţelor din Finlanda.

Avizul BCE cu privire la guvernanţa Autorităţii de Supraveghere Financiară din Danemarca

La data de 5 decembrie 2013, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2013/83, la solicitarea Autorităţii de Supraveghere Financiară din Danemarca.

Avizul BCE cu privire la mijloace de plată şi sisteme de plăţi în Franţa

La data de 5 decembrie 2013, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2013/84, la solicitarea Ministerului afacerilor economice şi finanţelor din Franţa.

Avizul BCE cu privire statutul legal al activelor Lietuvos bankas şi sfera de aplicare a auditului public al acesteia

La data de 5 decembrie 2013, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2013/85, la solicitarea Ministerului Finanţelor din Lituania.

Avizul BCE cu privire la recapitalizarea instituţiilor de credit în Portugalia

La data de 6 decembrie 2013, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2013/87, la solicitarea ministrului de stat şi al finanţelor din Portugalia.

Avizul BCE cu privire la măsurile pentru consolidarea stabilităţii bancare în Slovenia

La data de 9 decembrie 2013, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2013/86, la solicitarea Ministerului Finanţelor din Slovenia.

Avizul BCE cu privire la obligaţiile de raportare a datelor care susţin atribuţiile de supraveghere ale Magyar Nemzeti Bank

La data de 9 decembrie 2013, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2013/88, la solicitarea Magyar Nemzeti Bank.

Avizul BCE cu privire la procesarea şi distribuirea bancnotelor şi protecţia acestora împotriva contrafacerii în Ungaria

La data de 17 decembrie 2013, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2013/89, la solicitarea Magyar Nemzeti Bank.

Avizul BCE cu privire la finanţele publice din Luxemburg

La data de 18 decembrie 2013, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2013/90, la solicitarea Ministerului Finanţelor din Luxemburg.

Avizul BCE cu privire la finanţele publice din Estonia

La data de 18 decembrie 2013, Consiliul guvernatorilor a adoptat Avizul CON/2013/91, la solicitarea Ministerului Finanţelor din Estonia.

Statistică

Acte juridice ale BCE privind statisticile referitoare la plăţi

La data de 28 noiembrie 2013, Consiliul guvernatorilor a adoptat Regulamentul BCE/2013/43 privind statisticile referitoare la plăţi şi Recomandarea BCE/2013/44 privind statisticile referitoare la plăţi. Regulamentul defineşte cerinţele de raportare statistică şi modifică o parte considerabilă a cerinţelor anterioare în ceea ce priveşte etapa finală în instituirea zonei unice de plăţi în euro (SEPA), care va avea loc în luna februarie 2014. Acesta se adresează furnizorilor de servicii de plăţi, emitenţilor de monedă electronică şi/sau operatorilor de sisteme de plăţi rezidenţi în statele membre din zona euro. Recomandarea se adresează autorităţilor naţionale din statele membre din afara zonei euro şi vizează transmiterea, de către acestea, a aceloraşi tipuri de date. Ambele acte juridice sunt disponibile pe website-ul BCE şi vor fi publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Cooperarea la nivel internaţional şi european

Programul de cooperare tehnică al Eurosistemului cu băncile centrale din Balcanii de Vest

La data de 26 noiembrie 2013, Consiliul guvernatorilor a autorizat semnarea unui contract cu Comisia Europeană privind un program de cooperare tehnică al Eurosistemului cu băncile centrale din Balcanii de Vest, coordonat de BCE. BCE şi 11 bănci centrale naţionale vor participa la acest program de cooperare finanţat de Uniunea Europeană. Scopul acestuia este de a consolida capacităţile instituţionale ale băncilor centrale şi, implicit, de a pregăti aderarea acestora la Sistemul European al Băncilor Centrale, care cuprinde toate băncile centrale naţionale din Uniunea Europeană. Mai multe informaţii vor fi puse la dispoziţie în timp util pe website-ul BCE.

Guvernanţa corporativă

Carta de audit a Eurosistemului/SEBC

La data de 27 noiembrie 2013, Consiliul guvernatorilor a aprobat Carta de audit a Eurosistemului/SEBC, care va înlocui politica de audit a SEBC, aprobată în anul 1998. Carta urmăreşte cele mai bune practici ale profesiei de audit intern, acordând, totodată, atenţia cuvenită caracteristicilor Eurosistemului/SEBC. Aceasta va fi revizuită pe viitor cel puţin o dată la trei ani şi este disponibilă pe website-ul BCE.

Recomandarea BCE către Consiliul Uniunii Europene privind auditorii externi ai Banque centrale du Luxembourg

La data de 17 decembrie 2013, Consiliul guvernatorilor a adoptat Recomandarea BCE/2013/51 către Consiliul Uniunii Europene cu privire la auditorii externi ai Banque centrale du Luxembourg. Recomandarea va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi pe website-ul BCE.

Emisiunea de bancnote şi monede/Bancnote

Decizia BCE privind aprobarea volumului emisiunii de monede metalice în 2014

La data de 6 decembrie 2013, Consiliul guvernatorilor a adoptat Decizia BCE/2013/46 privind aprobarea volumului emisiunii de monede metalice în 2014. Decizia va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi pe website-ul BCE.

Orientarea BCE privind achiziţia de bancnote euro

La data de 18 decembrie 2013, Consiliul guvernatorilor a adoptat Orientarea BCE/2013/49 de modificare a Orientării BCE/2004/18 privind achiziţia de bancnote euro. Orientarea de modificare amână procedura unică de licitaţie a Eurosistemului, stabilită iniţial pentru data de 1 ianuarie 2014, până la o dată ulterioară, care va fi decisă de Consiliul guvernatorilor. Orientarea va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi pe website-ul BCE.

CONTACT

Banca Centrală Europeană

Direcția generală comunicare

Reproducerea informațiilor este permisă numai cu indicarea sursei.

Contacte media