Situaţia financiară consolidată la nivelul Eurosistemului la 13 martie 2009
Poziţii care nu sunt asociate operaţiunilor de politică monetară
În săptămâna încheiată la 13 martie 2009, scăderea de 105 milioane EUR înregistrată de poziţia aur şi creanţe în aur (poziţia 1 din active) s-a datorat vânzării de aur efectuate de o bancă centrală din Eurosistem (conform Acordului privind deţinerile de aur ale băncilor centrale, intrat în vigoare la data de 27 septembrie 2004) şi cumpărării de aur, operaţiune efectuată de o altă bancă centrală din Eurosistem.
Poziţia netă în valută a Eurosistemului (poziţiile 2 şi 3 din active minus poziţiile 7, 8 şi 9 din pasive) a consemnat o majorare cu 5,9 miliarde EUR, până la 283,4 miliarde EUR, pe seama operaţiunilor cu clientela şi a celor de portofoliu, precum şi a operaţiunilor de furnizare de lichiditate în USD (a se vedea secţiunea „Operaţiuni extraordinare care nu sunt asociate operaţiunilor de politică monetară”).
Deţinerile Eurosistemului de titluri negociabile în euro emise de rezidenţi ai zonei euro (poziţia 7 din active) au crescut cu 2,1 miliarde EUR, până la 288,2 de miliarde EUR. Numerarul în circulaţie (poziţia 1 din pasive) s-a mărit cu 0,3 miliarde EUR, până la 746,3 miliarde EUR. Angajamentele faţă de administraţiile publice (poziţia 5.1 din pasive) s-au majorat cu 2,1 miliarde EUR, până la 124,4 miliarde EUR.
Poziţii asociate operaţiunilor de politică monetară
Valoarea netă a creditelor acordate de Eurosistem instituţiilor de credit (poziţia 5 din active minus poziţiile 2.2, 2.3, 2.4, 2.5 şi 4 din pasive) a consemnat o creştere de 57,7 miliarde EUR, până la 618,4 miliarde EUR. Miercuri, 11 martie 2009, o operaţiune principală de refinanţare în valoare de 244,1 miliarde EUR a ajuns la scadenţă, iar o nouă operaţiune în valoare de 227,7 miliarde EUR a fost decontată. Tot miercuri, 11 martie 2009, o operaţiune suplimentară de refinanţare pe termen lung în valoare de 104,7 miliarde EUR a ajuns la scadenţă, iar o nouă operaţiune în valoare de 120,2 miliarde EUR, cu scadenţa la 28 de zile, a fost decontată. Joi, 12 martie 2009, o operaţiune de refinanţare pe termen lung în valoare de 55,9 miliarde EUR, cu scadenţa la trei luni, a ajuns la scadenţă, iar o nouă operaţiune în valoare de 30,2 miliarde EUR a fost decontată. La aceeaşi dată, o altă operaţiune suplimentară de refinanţare pe termen lung în valoare de 10,8 miliarde EUR, cu scadenţa la şase luni, a fost decontată.
Apelul la facilitatea de creditare marginală (poziţia 5.5 din active) s-a situat la 0,3 miliarde EUR (faţă de 0,5 miliarde EUR în săptămâna anterioară), în timp ce apelul la facilitatea de depozit (poziţia 2.2 din pasive) s-a cifrat la 61,8 miliarde EUR (în săptămâna precedentă nivelul a fost de 135,6 miliarde EUR).
Operaţiuni extraordinare care nu sunt asociate operaţiunilor de politică monetară
Tabel 1.
Data valutei | Tipul operaţiunii | Suma scadentă | Suma nouă |
---|---|---|---|
11 martie 2009 | operaţiune de swap valutar EUR/CFH de furnizare de lichiditate în franci elveţieni, cu scadenţa la 7 zile | 35,1 miliarde CHF | 34,8 miliarde CHF |
12 martie 2009 | operaţiune de swap valutar EUR/DKK de furnizare de lichiditate în euro, cu scadenţa la 3 luni | 17,6 miliarde DKK | 6,0 miliarde DKK |
12 martie 2009 | operaţiune reversibilă de furnizare de lichiditate în USD cu scadenţa la 28 de zile | 15,4 miliarde USD | 16,0 miliarde USD |
12 martie 2009 | operaţiune reversibilă de furnizare de lichiditate în USD, cu scadenţa la 7 zile | 76,5 miliarde USD | 81,9 miliarde USD |
13 martie 2009 | operaţiune de swap valutar EUR/CFH de furnizare de lichiditate în franci elveţieni, cu scadenţa la 84 de zile | 0,9 miliarde CHF | - |
Operaţiunile de furnizare de lichiditate au fost derulate de Eurosistem în cadrul acordului valutar reciproc pe o perioadă determinată (linie de swap) dintre Banca Centrală Europeană (BCE) şi Rezervele Federale ale SUA, Banca Naţională a Elveţiei şi Danmarks Nationalbank. Operaţiunile de swap valutar EUR/CHF şi EUR/DKK nu au afectat în niciun fel poziţia netă în valută a Eurosistemului.
Conturile curente ale instituţiilor de credit din zona euro
În urma tuturor tranzacţiilor derulate, poziţia conturi curente ale instituţiilor de credit în cadrul Eurosistemului (poziţia 2.1 din pasive) a cunoscut o majorare de 64,8 miliarde EUR, până la 244,2 miliarde EUR.
Active (milioane EUR) | Sold | Modificări faţă de săptămâna anterioară datorate tranzacţiilor | ||
---|---|---|---|---|
Datorită rotunjirilor, este posibil ca totalurile să nu corespundă sumei componentelor. | ||||
1 | Aur şi creanţe în aur | 217 638 | −105 | |
2 | Creanţe în valută asupra nerezidenţilor zonei euro | 155 272 | −1 527 | |
2.1 | Creanţe asupra FMI | 13 237 | 118 | |
2.2 | Conturi bancare, titluri, împrumuturi externe şi alte active externe | 142 035 | −1 646 | |
3 | Creanţe în valută asupra rezidenţilor zonei euro | 144 063 | 8 082 | |
4 | Creanţe în euro asupra nerezidenţilor zonei euro | 20 336 | −663 | |
4.1 | Conturi bancare, titluri şi împrumuturi | 20 336 | −663 | |
4.2 | Creanţe asociate facilităţii de credit din cadrul ERM II | 0 | 0 | |
5 | Credite în euro acordate instituţiilor de credit din zona euro asociate operaţiunilor de politică monetară | 680 795 | −16 031 | |
5.1 | Operaţiuni principale de refinanţare | 227 701 | −16 446 | |
5.2 | Operaţiuni de refinanţare pe termen mai lung | 452 765 | 567 | |
5.3 | Operaţiuni reversibile de reglaj fin | 0 | 0 | |
5.4 | Operaţiuni reversibile structurale | 0 | 0 | |
5.5 | Facilitatea de creditare marginală | 322 | −156 | |
5.6 | Credite aferente apelurilor în marjă | 7 | 4 | |
6 | Alte creanţe în euro asupra instituţiilor de credit din zona euro | 28 796 | −338 | |
7 | Titluri în euro, emise de rezidenţi ai zonei euro | 288 238 | 2 055 | |
8 | Credite în euro acordate administraţiilor publice | 37 425 | 0 | |
9 | Alte active | 256 870 | −2 858 | |
Total active | 1 829 433 | −11 385 |
Pasive (milioane EUR) | Sold | Modificări faţă de săptămâna anterioară datorate tranzacţiilor | ||
---|---|---|---|---|
Datorită rotunjirilor, este posibil ca totalurile să nu corespundă sumei componentelor. | ||||
1 | Numerar în circulaţie | 746 337 | 302 | |
2 | Angajamente în euro faţă de instituţii de credit din zona euro, asociate operaţiunilor de politică monetară | 306 641 | −8 977 | |
2.1 | Conturi curente (inclusiv rezervele minime obligatorii) | 244 244 | 64 796 | |
2.2 | Facilitatea de depozit | 61 841 | −73 771 | |
2.3 | Depozite pe termen fix | 0 | 0 | |
2.4 | Operaţiuni reversibile de reglaj fin | 0 | 0 | |
2.5 | Depozite aferente apelurilor în marjă | 556 | −2 | |
3 | Alte angajamente în euro faţă de instituţii de credit din zona euro | 300 | 1 | |
4 | Certificate de debit emise | 0 | 0 | |
5 | Angajamente în euro faţă de alţi rezidenţi ai zonei euro | 132 708 | 2 281 | |
5.1 | Angajamente faţă de administraţiile publice | 124 361 | 2 125 | |
5.2 | Alte angajamente | 8 347 | 157 | |
6 | Angajamente în euro faţă de nerezidenţii zonei euro | 211 501 | 6 760 | |
7 | Angajamente în valută faţă de rezidenţii zonei euro | 176 | 425 | |
8 | Angajamente în valută faţă de nerezidenţi ai zonei euro | 10 312 | 255 | |
8.1 | Depozite, conturi diverse şi alte pasive | 10 312 | 255 | |
8.2 | Pasive asociate facilităţii de credit din cadrul ERM II | 0 | 0 | |
9 | Contrapartida drepturilor speciale de tragere alocate de FMI | 5 446 | 0 | |
10 | Alte pasive | 167 457 | −12 658 | |
11 | Conturi de reevaluare | 176 589 | 0 | |
12 | Capital şi rezerve | 71 967 | 225 | |
Total pasive | 1 829 433 | −11 385 |
Banca Centrală Europeană
Direcția generală comunicare
- Sonnemannstrasse 20
- 60314 Frankfurt pe Main, Germania
- +49 69 1344 7455
- media@ecb.europa.eu
Reproducerea informațiilor este permisă numai cu indicarea sursei.
Contacte media