Plăți și titluri de valoare
Misiunile Eurosistemului
Eurosistemul are misiunea statutară de a promova funcționarea fără sincope a sistemelor de plăți și de decontare [a se vedea articolul 127 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și articolele 3 și 22 din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene].
Eurosistemul își îndeplinește misiunile după cum urmează:
furnizează facilități de plată și de decontare a titlurilor, operând un sistem de decontare pe bază brută în timp real pentru plățile de mare valoare în euro (T2), precum și un serviciu paneuropean (TARGET2-Securities sau T2S) pentru a permite depozitarilor centrali de titluri de valoare să deconteze operațiuni cu titluri de valoare utilizând banii băncii centrale. Eurosistemul operează serviciul TARGET de decontare a plăților instant (TARGET Instant Payment Settlement – TIPS) pentru decontarea plăților de mică valoare, în timp real și la orice oră, în fiecare zi a anului. De asemenea, Eurosistemul operează un mecanism care permite utilizarea transfrontalieră a garanțiilor (modelul băncilor centrale corespondente), care va fi înlocuit cu Sistemul de gestionare a colateralului din cadrul Eurosistemului (Eurosystem Collateral Management System – ECMS). ECMS va unifica modul de utilizare a activelor drept garanții în operațiunile de creditare ale Eurosistemului;
stabilește politicile de supraveghere și standardele corespunzătoare pentru sistemele de plăți de mare valoare, sistemele de plăți de mică valoare și instrumentele de plată, sistemele de compensare, sistemele de decontare a titlurilor de valoare și o serie de furnizori terți de servicii. Eurosistemul derulează, de asemenea, activități de supraveghere privind infrastructurile sistemelor respective, evaluând respectarea de către acestea a politicilor și standardelor aplicabile, și, acolo unde este necesar, operează modificări;
formulează cerințe privind asigurarea continuității activității pentru infrastructurile de piață și coordonează activitatea de implementare;
monitorizează și, acolo unde este necesar, elaborează o orientare cu privire la evoluția pieței și inițiativele juridice care afectează supravegherea infrastructurilor și aranjamentele privind plățile, compensarea și decontarea titlurilor de valoare;
acționează ca un catalizator al schimbării, promovând sisteme de plăți eficiente, iar în domeniul plăților de mică valoare, contribuie la implementarea zonei unice de plăți în euro (Single Euro Payments Area – SEPA). Acesta promovează, de asemenea, o piață eficientă a titlurilor de valoare, favorizând armonizarea standardelor de piață și încurajând eliminarea barierelor din calea integrării.