Douăzeci și cinci de ani de existență a BCE

Alocuțiune de deschidere susținută de Christine Lagarde, președinta BCE, cu ocazia sărbătoririi celei de-a 25-a aniversări a BCE

Frankfurt pe Main, 24 mai 2023

Îmi face o deosebită plăcere să vă urez bun venit la această recepție care marchează cea de-a 25-a aniversare a BCE și a Eurosistemului.

Helmut Kohl, fostul cancelar german, a rostit cândva aceste cuvinte rămase celebre: „pacea este mai mult decât absența războiului”. Povestea euro este înrădăcinată în cea a punerii bazelor unei păci durabile.

Această poveste are la origine decizia plină de clarviziune a Europei de după cel de-al Doilea Război Mondial de a-și conjuga economiile atât de strâns, încât viitorul nostru ar fi indisociabil, aceasta dând naștere, la rândul ei, logicii solide pe care se întemeiază integrarea europeană.

Acest motor al integrării a însemnat că ori de câte ori ne-am confruntat cu încercări, am rezistat dezbinărilor și nu am lăsat să eșueze ceea ce am construit împreună. Dimpotrivă, am făcut față cu fermitate acestor provocări și le-am răspuns împreună.

În același spirit, moneda unică a devenit, de la sfârșitul anilor '80, următorul pas necesar în parcursul nostru european.

La acea vreme, aveau loc mutații atât în Europa, cât și pe plan mondial.

În primul rând, piața noastră comună evolua în direcția unei piețe unice, ceea ce a făcut și mai importantă eliminarea perspectivei unor devalorizări competitive în rândul economiilor principale, deoarece acest lucru ar fi subminat încrederea și ar fi inversat procesul de deschidere.

Însă, pe fondul multiplicării fluxurilor de capital la nivel mondial, sistemul cursului de schimb fix al Europei a devenit din ce în ce mai instabil, problemă ilustrată de criza mecanismului cursului de schimb din 1992-1993.

În al doilea rând, integrarea globală a finanțelor amenința, de asemenea, europenii cu pierderea suveranității monetare. Politicile monetare ale principalelor țări emitente de monede internaționale, în special Statele Unite, exercitau efecte tot mai semnificative pe plan mondial.^[1]

Independent de regimul de curs de schimb utilizat, această evoluție a însemnat reducerea progresivă a marjei de manevră de care dispuneau țările mai mici pentru la stabilirea unor condiții monetare în concordanță cu nevoile lor interne.

În al treilea rând, căderea Zidul Berlinului și sfârșitul Războiului Rece au iscat noi întrebări fundamentale referitoare la direcția Europei și identitatea celor care s-ar bucura de influență în interiorul ei. Aceasta a creat o nevoie acută de noi simboluri europene care să poată conecta cetățenii în cadrul unei Uniuni mai vaste și mai diverse.

Euro a fost răspunsul logic la toate aceste trei transformări, oferind europenilor stabilitate, suveranitate și solidaritate.

Stabilitate, întrucât euro asigura protecția pieței unice față de fluctuațiile valutare, făcând în același timp imposibile atacurile speculative asupra monedelor țărilor din zona euro.

Suveranitate, deoarece adoptarea unei politici monetare unice la nivel european urma să consolideze independența politicilor europene în raport cu cele ale altor actori importanți.

Solidaritate, pentru că moneda euro urma să devină simbolul cel mai puternic și mai tangibil al unității europene în viața de zi cu zi a cetățenilor.

Crizele prin care a trecut euro

Nu putem fi decât recunoscători pentru clarviziunea de care au dat dovadă fondatorii Europei. La introducerea euro la data de 1 ianuarie 1999, aceștia abia dacă și-ar fi putut imagina crizele care au urmat.

Primul președinte al BCE, Wim Duisenberg, s-a confruntat cu atentatele de la 11 septembrie și cu criza dotcom. Succesorul său, Jean-Claude Trichet, a trebuit să gestioneze criza financiară mondială și premisele crizei datoriilor suverane, moștenită apoi de predecesorul meu, Mario Draghi. Acesta din urmă a trebuit să facă față temerilor legate de viitorul zonei euro și, ulterior, unei perioade prelungite cu rate prea scăzute ale inflației.^[2]

Propriul meu mandat a fost deja marcat de pandemie și de întreruperea activității economice, de invadarea brutală a Ucrainei de către Rusia, de criza energetică și de revenirea inflației la niveluri prea ridicate.

Cu toate acestea, promisiunea fundamentală a euro a fost respectată. Datorită, în mare măsură, uniunii noastre monetare, am reușit să facem față tuturor acestor dificultăți și să devenim, de fiecare dată, ceva mai puternici.

În primul rând, euro ne-a adus stabilitate.

Beneficiind de cursuri de schimb stabile, piața unică – și angajamentul față de pace pe care îl reprezintă – nu numai că a supraviețuit, ci a prosperat. Ne putem doar imagina cât de tentant ar fi fost protecționismul dacă nu s-ar fi eradicat posibilitatea devalorizărilor competitive.

De asemenea, euro ne-a protejat de șocurile externe. La scurt timp după lansare, s-a impus rapid ca a doua monedă de rezervă și de facturare din lume. Prin urmare, prețul a mai mult de jumătate din schimburile noastre comerciale este exprimat, în prezent, în euro, iar în ceea ce privește cealaltă jumătate, moneda unică a contribuit la protejarea economiei de o volatilitate excesivă a cursurilor de schimb.^[3]

Cu titlu ilustrativ, estimările experților BCE sugerează că, dacă moneda euro nu ar fi fost introdusă, deprecierea monedelor unor țări din zona euro față de dolarul SUA ar fi putut fi superioară cu până la 14% în perioada crizei financiare mondiale și cu până la 10% în perioada pandemiei.^[4]

În mod cert, instabilitatea s-a manifestat și în alte domenii care nu au fost incluse în concepția inițială a zonei euro, resimțindu-se cel mai sever în perioada crizei datoriilor suverane. Dar lacunele identificate au fost eliminate, mai ales prin crearea supravegherii bancare europene.

În al doilea rând, euro ne-a sporit suveranitatea, permițându-ne să fim stăpânii propriului nostru destin economic și să stabilim politica monetară de care Europa are nevoie pentru asigurarea unor prețuri stabile și a unei creșterii economice durabile.

Datorită politicii noastre monetare unice, BCE a fost în măsură să răspundă rapid și decisiv la orice tip de șoc cu care ne-am confruntat. Am procedat astfel chiar și atunci când alte jurisdicții principale avansau într-o direcție diferită.

Probabil cel mai evident exemplu datează din 2013, când Rezervele Federale ale SUA au inițiat un ciclu de înăsprire a politicii monetare, în timp ce zona euro încă se redresa de pe urma crizei datoriilor suverane. Independența noastră în materie de politică monetară ne-a permis să ne trasăm propriul parcurs și să începem o redresare care a durat 26 de trimestre consecutive.

În al treilea rând, euro a creat solidaritate în Europa.

A constituit un simbol al unității în perioade marcate de încercări deosebit de grele, precum și motivația de a ne sprijini unii pe alții în cele mai întunecate ceasuri. Din acest motiv, noi țări continuă să ni se alăture.

În ultimul sfert de secol, am admis nouă țări noi în zona euro, numărul statelor membre crescând de la 11 la 20, cel mai recent dintre acestea, Croația, aderând la începutul acestui an.

Am ajuns acum într-o etapă în care cetățenii pot separa instituțiile de politici, ceea ce, în opinia mea, reprezintă trăsătura distinctivă a succesului. Indiferent dacă apreciază sau nu politicile BCE, marea majoritatea a acestora nu se mai îndoiesc că apartenența la zona euro reprezintă alegerea corectă.

Deși ponderea celor care susțin moneda euro a atins un nivel minim de circa 60% în perioada crizei datoriilor suverane, această cifră se apropie, în prezent, de 80%.^[5] Amploarea acestui sprijin a fost demonstrată și la urnele de vot, ori de câte ori apartenența la zona euro s-a numărat printre temele principale ale alegerilor naționale.

Perspective

Acest succes nu înseamnă însă că ne-am terminat treaba, ci că suntem acum în măsură să facem cele mai bune alegeri pentru uniunea noastră monetară, în loc să punem sub semnul întrebării existența acestei uniuni.

A sosit acum momentul scrierii următorului capitol din povestea monedei euro. Iar aceasta va depinde de acțiunile noastre, ale europenilor.

La BCE, prioritatea noastră imediată și absolută este să asigurăm revenirea la momentul oportun a inflației la nivelul țintei noastre de 2% pe termen mediu. Și vom face acest lucru.

După cum am menționat recent însă, într-un context marcat de mutații geopolitice, de transformări digitale și de amenințarea unor schimbări climatice, BCE va trebui să facă față multor altor dificultăți. Trebuie să continuăm să oferim stabilitate într-o lume total instabilă.^[6]

Nutrim speranța că și alți factori de decizie își vor aduce contribuția. O uniune monetară nu reprezintă linia de sosire, ci este un proces constant de unificare. Fiecare generație de lideri trebuie să îl continue. Uniunea ar trebui să aibă multiple fațete și să includă dimensiunea fiscală, cea financiară și cea bancară pentru atingerea unui grad sporit de integrare, îndeosebi dacă dorim ca euro să își consolideze statutul internațional.

Când Wim Duisenberg a acceptat Premiul Charlemagne decernat monedei unice în anul 2002, acesta a descris euro ca fiind un contract triplu.^[7]

Este un contract între țări, pentru ca acestea să își unească forțele. Un contract între BCE și cetățenii Europei, pentru a răspunde nevoilor acestora, mai ales în ceea ce privește stabilitatea prețurilor. Și un contract între europenii înșiși, pentru a utiliza împreună moneda comună.

Dar un contract nu presupune numai drepturi, ci și responsabilități. Iar acum depinde de noi toți – lideri, instituții și cetățeni – să onorăm în continuare acest contract pentru mulți ani de acum înainte.